Sunt Romeo Bud – artist contemporan din România.

Povestea mea începe în 1982, în Țara Oașului — un spațiu încărcat de tradiții, unde materia și gestul păstrează memoria unor forme vechi de existență. Acolo am învățat, fără să conștientizez, că orice lucru poate deveni viu în mâinile potrivite.

Dragostea pentru pictură și desen vine de la tatăl meu. El nu a lucrat pe pânză, ci cu betonul — un material rece, rigid, aparent lipsit de sensibilitate. Și totuși, reușea să-i dea formă, ritm și viață. Privind acest proces, am înțeles devreme că expresia nu ține de suport, ci de felul în care alegi să interacționezi cu el.

Întâlnirea cu tehnologia

Am crescut într-o perioadă în care tehnologia nu era încă domestică. Calculatorul nu exista în casele oamenilor, ci doar în spații controlate — laboratoare, universități, instituții.

Primul contact cu un PC nu a fost doar o experiență tehnică, ci o revelație. Am înțeles instinctiv că acel obiect va deveni o extensie a omului și că, odată cu el, se va modifica nu doar modul în care lucrăm, ci modul în care gândim și existăm.

Am devenit un punct de referință pentru cei din jur în fața necunoscutului tehnologic. Nu era doar o aptitudine, ci o formă de curiozitate orientată spre sistem — spre înțelegerea mecanismelor din spatele lucrurilor.

Revenirea

Viața nu urmează întotdeauna direcția interioară. M-a dus pe alte trasee, dar desenul și pictura au rămas constante — latente, dar niciodată absente.

Un eveniment personal a rupt această latență. Confruntarea directă cu fragilitatea vieții a funcționat ca un declanșator. Nu ca o dramă, ci ca o clarificare.

În 2020 am ales să revin conștient la ceea ce fusese mereu acolo și m-am înscris la Facultatea de Arte Plastice din Baia Mare. Din acel moment, practica artistică a devenit un proces continuu.

Ce modelează umanul

În mediul academic am descoperit nu doar tehnici, ci limbaje. Modalități prin care interiorul poate fi transpus în structură vizuală.

Interesul meu s-a orientat către acele forțe invizibile care modelează identitatea umană. Sistemele care ne influențează fără să le percepem ca atare.

Lucrarea mea de licență a investigat mediul online — în special rețelele sociale — ca spațiu de construcție și deformare a identității. Am analizat fluxul de imagini, consumul accelerat și modul în care acestea impun tipare, filtrează realitatea și creează versiuni simplificate ale individului.

De la identitate la postuman

La nivel de master, cercetarea a evoluat natural către un alt teritoriu: inteligența artificială.

Dacă mediul online fragmentează și modelează identitatea, inteligența artificială o redefinește.

De la Gilgamesh la conceptul de supraom formulat de Friedrich Nietzsche, dorința de depășire a condiției umane a fost constantă. Astăzi, această dorință capătă formă concretă prin tehnologie.

Omul augmentat nu mai este o metaforă. Este o direcție.

Orice inovație apare inițial ca soluție. Un membru bionic. Un ochi artificial. O extensie menită să repare.

Dar orice tehnologie conține, implicit, posibilitatea deviației. În momentul în care trece din zona necesității în zona optimizării, apare o mutație de sens.

Nu mai reparăm.
Începem să îmbunătățim.
Apoi să redefinim.

Iar în acest punct, întrebarea nu mai este ce putem face,
ci ce alegem să devenim.